Acum ceva timp citeam intr-o carte parerea unui personaj care spunea asa:prima noapte petrecuta in cimitir este cea mai grea. Nu cred ca este adevarat. Deci, sa stabilim niste lucruri inainte. Din punctul meu de vedere dupa moarte sufletul primeste o noua viata. Nu ma refer aici la reincarnarea budista (desi pot sa zic ca imi place cum suna Nirvana Sutra si Calea celor opt brate). Ma refer la sufletul care isi continua viata intr-un mod invizibil. Ramane printre cei ce inca respira. Cred ca prima noapte petrecuta in cimitir este cea mai usoara. Sufletul inca simte lucruri umane. Inca nu atinge Nirvana. Inca nu gaseste calea spre lumina. Trebuie sa se detaseze de cei care il iubesc.
Stiu ca suna cam aiurea ce scriu dar mi-am amintit cuvintele din carte (care apropo este Elevul Dima dintr-a saptea, de Mihail Drumes). De cateva zile imi amintesc replici din carti si franturi din cantece. Nu pot sa imi explic. Cred ca imaginatia mea se trezeste la viata dupa vacanta. Daca am dreptate si ajung la stadiul meu normal de plutire intr-o lume paralela atunci totul o sa fie perfect. Daca mintea mea este mai mult decat obosita si ajung naiba la spitalul 9…ei, poate sa fie si mai rau.
Deci pana maine vreau sa dorm cel putin 12 ore si sa ma lase dracu’ toti in pace.

P.S. Stiu ca videoclipul este cam aiurea dar imi place mult melodia, asa ca…asta e!